zi

E sfarsit de toamna si frigul inghetat al iernii se simte in atmosfera.Un aer puternic , rece imi ingheata degetele mainilor, esarfa groasa imi acopera fata pe jumatate si ma ascunde de privirile insistente ce se opresc fie si pentu cateva secunde, asistente asupra mea.Oameni ca si mine grabesc aiurea pe strazi care incotro.O melodie dulce imi suna in timpane , aerul tare de iarna si agitatia orasului cu luimini si sclipiri ma poarta spre alte dimensiuni , dar nici asa nu pot scapa de privirile insistente.Pe langa mine voci de barbati se aud stigandu-mi in fata: „Ce frumoasa esti!”.Asa sa fie oare?!In loc sa ma bucure si sa-mi faca placere nu pot simti decat durerea sufletului meu.Este cazut , indurerat si trist.Durerea din suflet cred ca mi se poate citi in priviri si acest „Ce frumoasa esti!” nu face decat sa ma intristeze si mai tare.De ce o vad toti ceilalti , de ce toti imi arunca cuvintele dțastea si cel care ar trebui sa mi le spuna si sa ma vada parca le-a uitat?!De ce?!O lacrima imi alearga in priviri dar aerul rece ma ajuta sa o aman pentru cand voi ramane singura , cu gandurile indreptate spre cel care ar fi trebuit sa vada si sa auda ... Pasesc alert mai departe in drumul meu plin de luminite , de agiatie si incarcat de lacrimi care se bat care sa iasa prima dar care impreuna cu aerul reusesc sa le opresc...Poate maine va fi mai bine si poate ca maine nu voi mai auzi cuvinte neadevarate de la diversi barbati , ci singurul adevar care ma intereseaza de la cel care conteaza :(:(:(