imi reconstitui propria persoana si constat ca e stupida - Jhon Fowles, „Colectionarul”

Imi reconstitui propria persoana si constat ca e stupida...O desfac in mii si milioane de fragmente...O sparg in bucati si le analizez atent...Si, pe care incerc sa le recompun, sa le reorganizez si sa le redau un sens... Dar, in zadar. Sensul imi scapa.Scop nu mai exista. Nimic. Totul s-a transformat in vid. Nimic nu e ce pare a fi si nimic nu este ceea ce crezi ca este. Masti mincinoase ascund adevaruri si stari care ne-ar onora, sau poate nu. M-am saturat de jocul acesta anost care-mi pare viata. Nu mai am puterea de a vedea dincolo de aparente. Mi-am pierdut capacitatea de a vedea frumusetea chiar si acolo unde ea parea a nu exista. Zambetul mi s-a transformat in lacrimi :( cu care-i indepartez pe toti (cum suna asta, avand in vedere ca nu am pe nimeni :) ironic, nu?). Mi s-a zis ca sunt ciudata...Adevarat...Poate... Dar sunt ciudata pentru ca nu ma ascund. Sunt ciudata pentru ca simt si pentru ca nu vreau sa par ceva ce nu sunt. Am incercat si acum sufletul mi-e trist si suparat...Sunt ciudata pentru ca sunt om, pentru ca am stari si atitudine. Pentru a nu mint si pentru ca nu sunt falsa...Deci...Imi reconstitui propria persoana si constat ca e STUPIDA, BANALA si, mai ales, CIUDATA...