Lasa-mi sufletul sa sada...

In prima zi de primavara cu tine singurul gand care mi s-a invartit in minte a fost ca-mi esti primavara in toate anotimpurile. Suntem la inceputul celui de-al treilea anotimp pe care-l traim impreuna aici, mana in mana si ochi in ochi, insa cele doua care au trecut au fost cele mai frumoase ”priamaveri”.
Dar trebuie sa fiu sincera si sa marturisesc ca un lucru mi-a lipsit in primaverile astea. Scrisul. Sa-mi asez sufletul pe litere. Sa-l las greu pe fiecare in parte, sa se odihneasca in momentele in care noul mi-a depasit fortele si sa-mi recapat prospetimea si vigoarea pentru a simti in cele mai profunde strafunduri ale fiintei tot ce-mi oferi.
In ”primaverile” astea noi am invatat sa astept si ca timpul este infinit, caci tu-mi esti infinit. Am invatat ca totul are ”momentul” sau, chiar daca nu e atunci cand as vrea eu, si sa traiesc totul la rand. Totodata am invatat ca nu exista ”mai tarziu”. Exista ”acum” sau ”niciodata”. Altfel spus, am invatat sa urmaresc ”momentul” cu agerimea unei pume si sa-l vanez cu pofta, iar odata prins sa-l devorez cu pofta si sa ma bucur de ”acum” mai mult ca niciodata.