E aproape ora 1 si tot nu ma pot desprinde de trecutul care m-a lovit crunt astazi sau mai bine zis ieri... As plange... As plange mult si cu tot sufletul, dar lacrimile mi se opresc si-mi spun ca nu vor sa curga pentru lucruri de nimic... Ma refuza cu zambetul pe buze si-mi marturisesc ca nu se pot injosi intr-atat incat sa se iroseasca pentru oameni de nimic. Ma cert cu ele de ore bune si tot incearca sa ma convinga ca ele sunt nepretuite si nu merita risipite pentru... nici nu-l pot numi. Pur si simplu nu merita...
Urasc barbatii!!! Am spus-o de nenumarat ori, in felurite moduri, in multiple situatii... Azi am realizat ca nu urasc barbatii, ci urasc chestiile alea care se numesc fiinte umane masculine, care atunci cand nu rusesc sa faca fata cu argumente logice si plauzibile fac apel la forta...de orice natura ar fi ea: fizica, psihica, financiara, de pozitie... Gen: ”Iesi afara din birou pana nu-ti dau doua palme!!!”
Astazi trecutul m-a lovit cu forta unei tornade, dar datorita lui am fost capabila sa fac fata si sa rezist, asa ca nu pot decat sa multumesc vietii pentru ca m-a pregatit pentru ziua de azi... Sa-i multumesc pentru ca mi-a aratat slabiciunea deghizata in forta bruta si ca m-a invatat cand e cazul sa renunt la orgoliu si ca uneori nu e umilitor sa te arati mai ”slab” decat cel ”puternic”... Astazi viata mi-a aratat ca uneori forta consta in slabiciune si ca, uneori, e bine sa-ti fie frica....
Uneori viata iti da ocazia sa retraiesti momente cu oameni diferiti doar pentru a-ti da ocazia de a indrepta lucrurile... CRED :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu