Incepe sau se sfarseste? "M-am plictisit"

Stau... astept... Ce? N-as putea spune: un semn, un gand, un cuvant...Nu stiu... orice. Astept de parca nimic din tot ce-a fost n-a fost decat o asteptare prelunga...o asteptare pacalita zi de zi cu lucruri care au parut sa-mi bucure mintea si sufletul....

Inchid ochii... asteptarea e parca mai linistita, mai traita atunci cand tii ochii inchisi. Inchid ochii si imagini vii incep sa-mi joace pe retina...
Seara... alergam de nebuni de la o destinatie la alta... cautam: apartamente, liniste, cumparaturi, cand deodata telefonul suna si o alta destinatie apare pe lista: bebe. Mergem la bebe, sa ne jucam pe afara... Ajungem... Eu ma asez pe banca, iar el merge sa-l salute - cum se saluta barbatii: ii intinde mana... Bebe intinde si el mana (deja il streseaza de vreun an cu asta... adica de mai binde de jumatate din viata lui, asa ca stie ca trebuie sa intinda mana si ca apoi trebuie sa se lase pupta... sau nu), dar ochii i se indreapta spre banca pe care stau... Ma vede... Zambeste si...uita de salutul "barbatesc" si se indreapta in fuga spre mine... Ma ridic si fac cativa pasi spre el, mult prea mici fata de ai lui pe care ii efectueaza intr-o viteza care-mi da emotii si ma face sa-mi tin respiratia... In sfarsit... ajunge! Il ridic in brate, in aer, rade, apoi il las in jos si-l pup pe obrajor.. e fericit!

Revin... mai deschid usor ochii, dar asteptarea e ceva de speriat... era parca mai frumos aseara... ii inchid si-mi continui derularea... visul realitate... Intalnirea cu bebe se termina. E obosit. Nu ne lam "la revedere". Am invatat ca nu-i place, asa ca incercam sa plecam cat mai subtil si sa nu ne simta... Degeaba...e baiat mare acum si nu-l mai pacalim... Il lasam sa se indeparteze si noi ne urcam in masina... Radioul porneste...Muzica..."manele d-ale mele", cum le spune el (ascultam 21)... O ia pe bulevardul Unirii, calca cu "responsabilitate" acceleratia si ma "baga" in scaun... Ochii mi se indreapta catre bord si vad ca butonul sport e apasat...Aham...deci urmeaza o "tura"...Unul, doua, trei slalomuri.. Piciorul mi se opreste pe frana imaginara din fata scaunului din dreapta soferului... Il amuza teribil cand ma vede ca "pun frana".... Il las... O melodie...noua mea melodie preferata... dar, e promo...
 - Trebuie sa mai facem o tura!, imi spune.
- Oooo, la naiba, ce tragedie!, ii raspund ironic si incep sa rad... Doar acasa nu ne astepta nimeni... decat noi... alti noi - aia cu treburi casnice, cu discutii "serioase" :p

Butonul sport e inca activat... Incepe melodia...Acceleratia e apasata cu simt de raspundere, eu mica i scaunul din dreapta... Universitate - Romana - Universitate - Foisorul de Foc... La Foisor, lumina rosie a semaforului pune capat desfraului, pedala de frana e apasata, butonul sport e dezactivat, iar el are un zambet pe fata de parca tocmai ar fi devorat toata inghetata din lume... 

- Gata, spune.
-Gata? Ti-ai facut damblaua?
- Gata... Suntem cuminti acum, si s-a facut mic...asa cum am fost eu pe tot drumul...mic si fericit...
- Trebuie sa mai merg cu masini normale..., imi spune dupa cateva secunde, cu un oarecare regret in glas.
-Adica?
- Cu masini normale. M-am obisnuit cu ea... si parca nu-i mai simt nebunia asa cum i-o simteam la inceput.
- Poftim?, cuvintele lui au lovit ca un trasnet si m-a bufnit rasul.
-De ce razi?, ma intreaba.
-Aaaa, nimic... Doar... ma gandeam... e ca si cum... nimic, lasa...E o prostie.
-Nu, spune... De ce razi?, insista neintelegand reactia mea.
- E ca si cum ai avea langa tine o femeie frumoasa si ai spune ca trebuie sa iei o pauza si sa iesi cu altele urate pentru ca nu-i mai vezi frumusetea....