Meschina sunt!

Soarele straluceste cu putere, un miros ispititor dar greoi de carnati imi misca narile din loc. As putea jura ca dezmatul culinar se desfasoara chiar in bucataria mea minuscula, care peste noapte cred ca s-a transformat intr-o adevarata sala de bal, fix ca-n povesti.
Ma intorc pe partea cealalta, dar mirosul de friptura si carnati prajiti ma fac sa ma zvarcolesc in pat si sa-mi doresc sa ma dau jos si sa infulesc ceva. Ma indur si deschid ochii, caut telefonul bajbaind cu mana prin asternuturile mototolite... ma uit la el: .8:30. Serios?! Nu ma dau jos din pat nici moarta cu toata friptura astora intrata peste mine. Nu am de ce ca bucataria e tot mica si goala, doar mirosul m-a facut sa fantasmez la gandul ospetelor ce pot fi devorate.
Soarele isi face si el ”treaba” cam la fel de bine. Se incapataneaza sa-mi intre in casa stralucind ca-ntro zi de primavara si nicidecum mijlocul iernii si, mai ales, Ajunul Craciunului.
E clar, n-o sa mai dorm! Asa ca ma indur sa ma trezesc si ma apuc de treaba, dar nu inainte de a da drumul radioului. Din aparat colinde cu fulgi de zapada, nasuri inghetate si troiene de nea mimeaza senzatia de iarna si incearca sa-mi invie sentimentele copilariei fata de aceasta sarbatoare.
Imi vine sa le strig: ”Ba, voi sunteti prosti? Sunt 20 de grade afara si voi imi puneti o colinda scrisa recent, cu autoritati surprinse de troiene si drumuri blocate?”.
Ma scutur de gandurile rautacioase si apoi mormai pentru mine. ”Aaaa, Craciun!”. In minte-mi vin prajiturile mamei, gerul napraznic, saniusul, tiganii care veneau la poarta si mama le dadea pachete, milindu-se de copiii zgribuliti de frig. Apoi, mintea-mi fuge la ziua de ieri.... Meschina sunt!, imi spun cu regret si gust amar....
Ieri, ma intalneam cu un prieten la cafea, pe undeva pe la Romana... Cu muzica la maxim in casti, cu GPS-ul pornit, buimaca de somn si oboseala cautam de zor cafeneaua in care trebuia sa ne vedem. Imi grabesc pasii caci mai sunt 3 minute si intarzii si am promis ca n-o s-o fac. Ma uit cand la ceas, cand la GPS, fredonand melodia rock care-mi sparge timpanele si-mi resusciteaza creierii amortiti de nesomn. Intre toate astea nu uit sa ma bucur de soarele orbitor, de caldura, de esplanada ce mi se deschide in fata, de oamenii strazii care dorm pe jos... Sunt multi... Nu am vazut niciodata atatia intr-un singur loc.
Un barbat ceva mai scund decat mine, maruntel, nici murdar, dar nici prea curat mi se pune-n fata: ”Da-mi si mie o ciorba”, imi spune aratandu-mi spre o autoservire de peste drum. Automatismul se declanseaza instant. Nu!, raspund rastit fara sa gandesc macar ce-mi cere omul. Omul nu se lasa si cu ochii mierosi imi mai cere o data: ”Ia-mi o ciorba, te rog”. Cum nu sunt de acord cu datul de bani cersetorilor, trec val-vartej! Pasii imi sunt prea grabiti si mult prea departe de el atunci cand gandurile mi se aduna si constientizez ce-mi cere omul: MANCARE! Nu BANI! MANCARE!!! Prea tarziu... cu sfletul trezit din nesimtire si ravasit de neclintirea mea pasesc mecanic mai departe...
Craciun fericit!