Iubiri mistuitoare!

Citesc... Paginile parca-mi frig degetele si as vrea sa sorb cat mai repede punctele negre de pe coala imaculata ce-mi desfasoara povestea. Strabat randurile si paginile cu o curiozitate de copil si pe masura ce povestea se scurge in mine gandurile imi zboara la copilarie, la povestile de atunci si la intrebarile iscate de ele.
Dau pagina dupa pagina si gandul imi fuge fara incetare la povestea de dragoste din ”Elevul Dima dintr-a VII-a” si intrebarea mea: ”Cum sa traiesti atatia ani purtand o iubire neimplinita in suflet?”.

Mintea mea de copil nu reusea sa conceapa cum iubirea aia mistuitoare poate fi ascunsa in ungherele sufletului si sa te sufoce o viata intreaga. De ce?! Mai e aia iubire sau e doar iluzie, obsesie?

Inchid cartea si imi las mintea sa strabata si sa caute in mine. In departare se aud voci de copii care se joaca fericiti, nebanuind zbuciumul fiintei celor care iubesc in disperare.

Poate nu multi ati citit si v-ati lasat sedusi de povestea de dragoste din "Elevul Dima dintr-a VII a", insa mult mai multi ati suspinat privind povestea lui Jack si a Rosei din Titanic. Felul in care Rose pastreaza amintirea iubitului pierdut in apele inghetate ale Oceanului si iubirea pentru el neintinate, in ciuda faptului ca-si construieste propria familie.

"Cum?! Cum poti sa-i faci copii unuia daca inima ta apartine altuia?", era intrebarea care ma framanta ori de cate ori filele povestii se terminau. Citeam si rasciteam altele si altele. Putine se termina insa cu "Au trait fericiti pana la adanci batraneti!"... Si chiar si asta-mi suna incert, pentru ca nu-mi spune "au trait impreuna fericiti pana la adanci batraneti!"

”Dragostea nu este doar o scanteie a pasiunii care se aprinde intre doi oameni; exista o infinita diferenta intre a te indragosti si a continua sa iubesti”, zice Yalom, confirmandu-mi o ipoteza cu care am crescut si cu care mi-am socat cunoscutii de fiecare data cand le-am marturisit sincer ca nu am fost indragostita decat o singura data si ca, personal, cred iubirea si indragosteala sunt doua chestii total diferite.

In minte-mi revin neincetat fragmente din romanele pe care le-am devorat de-a lungul anilor si in care, desi descrise in moduri diferite, se vorbeste despre acelasi lucru: iubirea mistuitoare neimplinita, despartirea iminenta si revederea indragostitilor dupa ani si ani, care desi par a nutri aceleasi sentimente unul pentru celalalt decid fara echivoc DESPARȚIREA eterna! Iubire mistuitoare, care-ti frige sufletul si te face sa visezi la IDEAL o viata intreaga!

Sper sa nu mai am si alte dileme d-astea existentiale! :p  Ce-i drept, atunci eram copil, insa acum parca din ce in ce mai tare mi se impamanteneste ideea ca nu poti sa-ti ”indeplinesti obligatiile civice” decat dupa ce ai trait o astfel de iubire mistuitoare, dupa ce te-ai abandonat si ti-ai construit IDEALUL si l-ai ascuns intr-un ungher al sufletului la care sa poti reveni ori de cate ori viata iti da cu virgula.

O viata alaturi de un om nu poate fi ideala, iar indragosteala este fantezie si nu putem trai o viata in fantezie caci am fi rupti de realitate! Nici drogatii nu se drogheaza incontinuu, caci la un moment dat drogul ajunge sa nu le mai provoace placere, ci durere!