DOR de...

Nu am mai scris demult si mi-era dor... Pastrez in mine ganduri ce ar putea schimba, dar poate nu le-a venit inca timpul. Traiesc intr-o lume pe care o voiam dezgolita de masti, insa care din dorinta de a parea asa nu a facut decat sa-si ia alte masti care sa o faca sa para deschisa, libera... cand e mai ascunsa si mai frivola ca nicicand.
Stau cu mine si-mi bucur sufletul cu lucruri atat de mici. Mici pentru altii, insa extrem de mari pentru mine. O cafea, o muzica, carti si... viata. Atunci cand nu pot sa calatoresc si minte-mi e prea aglomerata o fac cu gandul.
Noaptea si somnul imi ofera ragazul de a calatori si a ma intoarce apoi la viata cu energie si pofta. Dimineata asta are o aroma de ceva... un fel de mare, doar ca nu era mare. Era ceva mai mare decat marea. Era spre asfintit, eram cu prieteni multi, agitatie, fiecare preocupat de bucuriile lui, cand ochii mi se pierd spre faleza ce se deschidea in fata casei. Soarele imens, portocaliu-rosiatic, se pregatea sa se stinga in apa gri. Stropi de ploaie calda imi cadeau pe pielea incinsa de caldura și-mi dadeau un dor fierbinte talpilor, care nu au mai rezistat si s-au desprins de prieteni si au plecat sa se bucure de asfintit, de ploaie, de libertate.
Unde as vrea sa fiu acum? In toate locurile imposibile, dar cel mai important e ca as vrea sa fiu fix unde sunt acum. Nicaieri altundeva! Uneori izolarea asta cu mine as vrea sa tina mult, dar dorul de oameni nu ma lasa. Mixtura aceea de povesti, de dureri si fericiri este o alta parte a vietii pe care o iubesc si care ma atata, pe care as vrea sa o transpun in scris si sa o daruiesc mai departe tuturor celor care ar putea gasi ceva bun in ea, care ar putea agata ceva in ei. Dar poate nu e inca timpul!
...dor de scris! Poate fara sens pentru altii, dar cu atatea sensuri pentru mine!