Unde ti-e sufletul azi?

-Unde ti-e sufletul azi?, intreba lasand privirea in jos si sorbind din cafeaua fierbinte. Amarul ii
patrunse fiinta pana in strafunduri si se scutura ca de niste picuri de ploaie reci.
-Unde sa-mi fie? Acolo unde nu-mi e zi de zi. Ce ai vrea sa-ti raspund? Nu sunt eu si cuvintele-mi sunt anapoda.
Isi ridica privirea din roseata jaraticului care scanteia in semineu si isi alungi privirea prin deschizatura stramta a usii spre cerul plin de stele.
-Unde as putea sa fiu? In toate locurile in care nu-mi doresc...
-O faci sa sune asa... dramatic. Ce-i cu oboseala asta, nu ai obosit sa fii obosita?
-O, da cum sa nu?! Dar cum as putea fi altfel?! Uneori simt ca sufletul nu-mi e din asta lume si tare greu e sa-l fac sa se supuna ei. E atat de liber, de neinfranat.... Visuri mari il zbuciuma cu nimicnicia lor.
-Unde ti-e sufletul azi?
-Hmmm... Stii, ma gandeam deunazi. Ma plimbam plictisita printre rafturile magazinelor. Eu aia care mi-e fara de suport mersul in magazine, agitatia lor... Asa, ma plimbam pierduta si am inceput a cumpar... Si aia, si aia, si ailalta. Si imi simteam sufletul plin. Plin de gol! Eu aia care nu suportam instramtorarea stralucirii luxuriante a magazinelor. Ma plimbam frenetic, alergandu-mi ochii si mintea dupa lucruri iluzorii.
-Asa, si ce-i rau in asta?
-Rau... Ce-i raul?
-Tot ce nu e bine.
-Aham, pai a fost bine. Atunci! Apoi, ajunsa acasa si despachetand cutie dupa cutie, s-a intamplat ceva. In gand mi-a rasarit mirosul proaspat al ierbii, albastrul cerului, ciripitul pasarelelor, linistea cartilor. Si atunci am realizat: de cand nu mai am timp de mine, cumpar timp in lucruri! Mi-e dor de mine si de timpul meu... dintr-o alta viata. Una in care existam eu si sufletul...
-...
-Sufletul tau cum ar fi daca ar fi sa fie... ceva material, palpabil? Cum il vezi? Il vezi? E in lucruri sau...