Serile nu mai sunt demult ale mele

Serile nu mai sunt demult ale mele. In mare parte ele sunt dedicate diverselor activitati. Uneori ele
sunt ale noastre. Prea rar serile imi raman doar mie! Si ma bucur de serile mele! Dar chiar si atunci, o farama din sufletul meu tanjeste dupa serile noastre - uneori anoste, alteori pline de culoare - dar atat de ale noastre.
In serile mele, ale sufletului meu, ma inconjor de lucrurile care-mi hranesc sufletul: carti, muzica si laptopul care-mi imprastie gandurile in neant.
Ma impart intre ele, simtind ca niciodata nu reusesc sa le fericesc pana la capat pe vreuna. Imi destram sufletul in picuri mici ca sa ma daruiesc lor. Mai bine mai putin decat deloc!  Scriu o pagina si inchid. Citesc 10 si inchid!
Timpul e atat relativ. Niciodata nu am reusit sa fiu in acord cu el si chiar si atunci cand a stat pe loc pentru mine m-am incapatanat si l-am ars cu nesat pana la capat.
Atat de dual totul! De in contra-timp mereu! Calma, dar mocnind ca un vulcan. Anosta, dar plina de forme si culori. Tacuta, dar cu atata galagie!
E atata liniste in galagia mea! Si invers! Seara asta mi se pare un joc, o seara d-aia cu prietenii... doar ca sunt doar eu cu mine. Hmmm, m-oi fi imprietenit cu mine! Mare lucru! Cred ca cel mai greu: sa-ti fii prieten, sa te asculti, sa te ierti, sa te incurajezi, sa-ti dai speranta, sa te sustii etc. Cam tot ce face un prieten, doar ca o faci tu pentru tine! Misto, ca ai voie sa te si dezamagesti, tradezi... Asta fac si prietenii. Iubirea vine din iertare! Cat de greu, sa-ti fii prieten tu tie, sa te bucuri de singuratatea ta, de timpul tau.
Stii, la fel ca-ntotdeauna, timpul se dilata atunci cand sunt singura. Uneori in 10 minute simt ca traiesc 10 ore. Fac atatea lucruri cand sunt eu cu mine! Tu faci?