papusarul si marionetele

Ma straduiesc de mult sa-mi astern gandurile si sa le arunc in eter, insa parca mereu ma retine ceva.Nu ca s-ar petrece vreo catastrofa daca m-as abtine de la acest gest stupid de eliberare, insa simt frustrarea puternica ce a pus stapanire pe mine si totodata nevoia nemarginita de eliberare.Am promis, mi-am promis mie ca nu voi mai folosi acest blog pentru descatusari emotionale, insa evenimentele din ultima perioada ma streseaza, ma dezgusta profund si pur si simplu ma dezarmeaza complet.Privesc complexe ascunse sub zbuciumuri inabusite, frustrari ascunse sub „presuletul de la intrare”, rabufniri care ma lasa perplexa fara posibilitatea de a reactiona si atunci ma intreb din nou: „Oare eu sunt de vina?”.
Sincer consider ca nici pe departe nu ar putea fi vina mea sau a altcuiva dintre persoanele ce imi provoaca aceasta stare totala de indispozitie, mai mult consider ca ele, mai mult decat mine, sunt sau au fost mai bine spus niste marionete in mana unui papusar ce si-a facut bine rolul, iar acum cand a plecat a lasat simplu jos atele marionetelor favorite.Si-n toata aceasta situatie nu papusarul a fost cel ce a regretat plecarea, ci bietele marionete care nu se pot obisnui sub nicio forma cum un alt papusar venit sa-i ia locul celui ce le-a condus atata amar de vreme.
Acest inlocuitor este urat, este rau, este...in toate felurile; lui i se pot atribui toate calitatile negative pe care le intalnesti chiar si la zmeii din poveste.Dar bietele marionete stau si-si plang inciudate de mila, se barfesc, se ascund atunci cand nimeni nu se mai ascunde, chiar si atunci cand nu ar trebui si astfel in loc sa se uneasca se despart si incep un razboi propriu, in primul rand cu ele insele.
Si atunci iese la iveala tot ce este mai urat, vorbele capata conotatii pe care nu le au, gesturile jicnesc chiar daca nu e cu intentie, de parca o viitoare scoatere din scena a unor dintre marionete le-ar anula, fapt cu totul si cu totul fals.
Dar poate ca furtuna din sufletele lor va trece si papusarul nou va aranja tot ceea ce cel dinaintea lui a lasat in haos.Sau poate ca nu.Poate ca rautatea si inviia va trece peste conditia umana si peste respectul de sine.Cine stie:!