Suflet gol - un sir de renuntari si suferinte

Avand in vedere ca ultima mea postare a produs oarescare efecte, mai bune sau mai putin bune, faptul ca a avut ecou si si-a lasat amprenta asupra sufletului celor ce si-au aruncat ochii peste ea, am decis ca e cazul sa postez o continuare. Desi initial nu mi-am dorit am descoperit ca si aceasta e o cale de a comunica cu cei ce nu vor sa te auda. Incerc cu greu sa trec peste toate cele ce se intampla in jurul meu, dar orice as face savarsesc prin a face si mai mult rau. Stau in camera intunecata cu gandurile tintite asupra tuturor celor ce mi se intampla si atunci un gand imi rasare, imi apare si se infatiseaza in toata splendoarea lui: cu fiecare renuntare in suflet ramane un gol, un „ceva” care doare si care, de fiecare data cand mai pierdem ceva, se arata si mai mare, si mai sfasietor. Acelasi lucru se intampla de fiecare data cand renuntam la ceva: o prietenie, o relatie, un lucru, un job,etc. De multe ori asta se ascunde sub masca frustrarilor si a complexelor, dar ce se intampla atunci cand frustrarile si complexele - golul acela mare si dureros - ajung sa depaseasca bunatatea si marinimia?Oare asa se schimba oamenii? Asta sa fie transformarea prin care trece un „om rau”?. Daca este asa, atunci asta ar insemna ca rautatea unui om reprezinta suma renuntarilor sale. Si la cate am renuntat si continui sa renunt, inca, eu in viata mea ... Totodata asta ma linisteste cumva... Mi s-a intamplat de doua-trei ori ca oameni sa se poarte cu mine de parca as fi omorat pe cineva si atunci ma intrebam mereu daca sunt un om rau. Insa conform propriei mele ipoteze, descrise mai sus, sunt un om rau. Deci, imi merit cu varf si indesat tot zbuciumul, toata suferinta si toata tristetea....

Nu cred ca asta a fost ceea ce am vrut sa  impartasesc nimanui, dar daca asta mi-a iesit...Acum nu stiu... poate data viitoare, viata imi va surade si-mi va da sansa sa umplu golul sfasietor si dureros al renuntarilor cu lumina si bucurie.