Pagina alba imi da mereu emotii si-mi imprastie gandurile in mii si mii de farame, pe care ma chinui cu greu sa le adun si sa le reucombin.Cuvinte amestecate care mai de care, fraze incurcate, propozitii neterminate, nimic nu mai pare sa aiba sens acum.Imi caut in suflet, in minte si...nimic...un gol absolut se regaseste acolo unde cuvinte pline de dor si iubire declansau furtuni. Sunetele se lovesc de ziduri invizibile si se pierd in vid...
Uneori sunt momente in care mi-as dori sa-mi rup file din caietul vietii, sa rup pagini cu personaje ce m-au facut sa pier...Dar, mana mi se impiedica de coala aspra si ingalbenita, iar ochii se pierd printre randuri. Atunci, incepe jocul absurd al imbinarii, combinarii si recombinarii cuvintelor pierdute in abisul sufletului...Si, pentru cateva clipe pare ca au din nou sens si ca undeva in departare mai exista o farama care-si aminteste de mine, de tine, de noi...oricare am fi noi...
Sunt momente in care ma vad sezand langa lumina calda si palida a focului din semineu cu caietul vietii in brate. Ma vad intorcand fila dupa fila si revazand cu o bucurie melancolica toti oamenii si clipele ce m-au facut ceea ce sunt...In acele momente imi strang si-mi iubesc fiecare pagina, fiecare fraza, propozitie, cuvant, litera...din caietul vietii... Le iubesc pe toate la un loc si pe fiecare in parte, pentru ca fara bucuria si tristetea lor nu te-as fi cunoscut pe tine. Nu as fi stiut sa te vad si sa te simt...Nu as fi stiut nimic din ceea ce suntem si din ceea ce am devenit :)
Iubesc caietul vietii mele si povestea ce am adunat-o intre copertile lui tocite de vremuri ce nu intotdeuna au fost fericite....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu