Indragostibila!!! Poftim?

- Ești îndrăgostibilă!, îi spuse cu surasul ironic sorbind din cafeaua ce înca-i amintea de dependența de ea, ce înca-i rodea fiinta de la distanță.

- Poftim?, întreba ea uimita, neintelegand cuvantul inviat parca din fiinta povestilor ei.

- Indragostibila...adica esti usor de indragostit, vrei sa fii indragostita..., continua el cu rasul sarcastic si cu invidia ce-i rodea sufletul pentru ca nu o vazuse niciodata stralucind asa pentru el.

- Aaaaaa, nu! Asta clar nu!, îi raspunse ea în timp ce mintea incepu sa-i umble aiurea si imaginile omului care-i incalzea sufletul incepura a i se tese rapid in minte. Diminetile cu aroma de cafea, sarutul cald de dimineata, imbratisarile moi si sigure, zambetul, chicotelile sugubete ale lui atunci cand ii mai ”cocea” cate una si boabe mari de lacrimi din ochii ei smulgea. Toate i se inghesuiau in minte si sufletul ii dadea dreptate strainului din fata ei rasufland usurat: ”Indragostibila, da! Indragostibila de omul care picura zi de zi liniste in sufletul meu, care starneste furtuni doar ca sa ma amuze si sa ma aduca cu picioarele pe pamant! Indragosibila si fericita ca indragostibilitatea mea s-a eliberat de tine si te-a uitat!!!!”

Privirea lui se pierdu trista, amarata, plina de regrete. Ea ii urmarea mainile tremurande, felul in care o analiza, infumurarea de a se crede atotstiutor si puternic. Dar, sufletul ei era plin de fericire, caldura si bucurie, in timp ce al lui era sterp, firav si uscat de atata zbucium... Secat de sentimente, caci tot ce simtise fusese pentru el si doar pentru el...pentru ca nu stia ca secretul fericirii sta in a darui fericire....

P.S.: Fericirea se ofera, nu se cere! :)