2016! Incheieri si inceputuri! Noi...

Trântită pe covor, cu muzica în surdină și tălpile arzând de dor îmi vântur gândurile peste tastele laptopului. ”Is this love? This must be love” se aude din boxele radioului meu. Mă simt ca la gura sobei, imi lipseste doar motanul care să-și flendure leneș coada peste fața mea în timp ce păseste tacticos deranjându-mi randurile si amestecandu-mi gandurile.
Pe fundul cănii se mai pierde o gură de cafea rece care ma atrage si ma intrerupe din visarea la anul care tocmai sta sa se incheie.
Pfff... 2016! Un an de care mi-a fost o teama crunta inca de mult timp. Sasele ala din coada nu ma atragea cu nimic, ma baga in sperieti si ma facea sa-mi doresc ca cinciul sa se tranforme in sapte si sa sarim peste fara clipire.
Habar n-aveam ce as fi pierdut! Eu, caci la modul general, macro, cred ca ar fi fost mai bine ca anul asta sa fi fost sters din calendar. Prea multe pierderi, prea multe crime fara sens, prea mult! Si, da, la nivel macro, pare ca nu se mai termina!
Dar cum nimic nu poate fi doar rau, pentru mine a fost un an bun, un an in care am inteles ce inseamna linistea, bucuria... fericirea! Cred ca pana anul asta nu am stiut si nu am avut nimic!
Talpile mi se lasa gadilate de franjurii moi ai covorului si ma incita la destainuiri pe care nu le vreau. Franjurii imi gadila talpile si-mi dau viteza mainilor si ordine degetelor ca sa aseze literele in cuvinte ce nu le vreau iesite.
In gand imi vine mereu o remarca facuta de omul meu: ”Ha, ai scris azi! Stiam! Te-am simtit de cateva zile!”. Deci asta cu scrisul transpare dincolo de fiinta mea si dincolo de ratiunea mea... Amintirile sunt, cum spuneam cu timp in urma, cel mai bun prieten, dar si cel mai rau dusman. Acum, imi sunt prietene pentru ca-mi readuc in minte momente frumoase sau chiar daca sunt mai putin frumoase, le impresor cu linistea si dragostea mea si nu mai dor, sunt cel mult melancolie.
2016 - un an greu, dar frumos! Un an in care oameni dragi mi-au umplut existenta si mi-au calauzit pasii si deciziile, uneori fara sa stie. Un an in care m-am daruit mie mai mult ca niciodata, dandu-mi sansa sa le pot oferi celorlalti cea am mai bun. Un an in care am invatat mai multe decat as fi putut visa vreodata, in care singurul vis neimplinit este unul la care inca lucrez si care devine din ce in ce mai clar, transformandu-se practic in unicul obiectiv al existentei mele.
Multa nebunie imi mai trebuie, multa nebunie le mai trebuie oamenilor de langa mine sa-mi stea aproape!
Imi storc creierii, iau diverse ipoteze, le sucesc pe toate partile, ma testez si uneori ma sperii, alteori ma avant cu entuziasm, insa de fiecare data concluzia e doar una: o s-o fac! Cand? Nu stiu. Cat de curand, dar cu siguranta atunci cand va TREBUI, cand va fi momentul. Pentru tot exista un MOMENT in viata. Nici mai devreme, nici mai tarziu! MOMENTUL PERFECT!

Va multumesc tuturor celor care mi-ati trecut prin viata si m-ati ajutat sa DEVIN!