Mi-am facut o cafea. Mi-am pus si lapte in ea. Afara ploaia asternuta pe asfalt isi canta muzica sub rotile masinilor ce ruleaza in viteza. Imi canta si mie muzica, e calda...Traiesc! Da' ce mai traiesc de cateva zile! Un trecut amestecat cu viitor ce da o puternica aroma prezentului! Inca nu am depasit momentul si-n minte mi se deruleaza filme peste filme.
De ce va scriu?! Din credinta! Am vrut, nu am vrut si apoi am considerat ca merita! Merita sa spun ca atunci cand iti doresti nu exista limite! Ma simt atat de mica in lumea asta mare, insa atat de...
Iau o gura din cafea! Amaruie, dar catifelata! Imi place! Inchid ochii pentru o secunda pentru a simti mai bine tot ce ma inconjoara. Gandul imi aluneca usor si ma intoarce in urma cu 11 ani. Copil! Intr-un magazin de pantofi sport. Vindeam cu bucurie si constiinciozitate. O data pentru a-mi face targhetul si a-mi lua bani, o data pentru bucuria oamenilor care-i cumparau. Mica, singura - intr-o mare de lume si forfoteala continua. Stau intr-un colt al magazinului cu un client si dintr-o data simt privirile celor trei colegi atintite ironic spre mine. Pe la ureche imi zboara aiurea franturi de sunete. Sufletul meu de copil se chinuie si le aranjeaza ca-ntr-un puzzele: ”Ai vazut, ma, ce bascheti are?...” Ma ”rup” de client si-mi arunc privirea la pantofii din picioare. Erau o pereche de ”un fel de adidasi” luati din Obor cred cu vreo 30 de lei. Purtati! Mult! Intr-un varf de deget se incapatanau sa nu mai fie cum erau cand i-am luat. O gaura mica isi facuse cumva aparitia. Ma uit si la celalalt picior. Da, nici asta nu se simtea prea bine. Hmmm, si eu speram sa nu se vada si sa-i vad numai eu. Am scuturat din cap si am revenit la bucuria omului din fata mea....
Mai iau o gura din cafeau mea si gandurile imi sar peste ceva ani si-mi ”pun” un alt ”film”. Ma simt pierduta in Bucurestiul asta mare. Singura. Si-i strig cu ochii pierduti printre lacrimi: ”Nu am o casa a mea, un loc care sa fie al meu, caruia sa simt ca apartin”.
Ciudat... Lacrimi isi fac aparitia si acum in ochii mei. O fericire amestecata cu melancolia si frumusetea varstei aleia. 20 de ani, ce ani frumosi. Asa cum au fost.
Mai fac un salt peste ani si ajung aici, cumva! In fata mea am o domnisoara frumoasa, bruneta, slabuta, cu ochii mari. In stanga mea e el. Amandoi asteapta rabdatori sa semnez foaie dupa foaie. Mai completez randuri, mai trag o semnatura. Mai fac o pauza: ”Nici nu vreti sa stiti cate ganduri imi trec acum prin minte”, le spun ridicandu-mi ochii din teancul de foi si tragandu-le un zambet strengar. Zambesc si ei. Si nu minteam deloc! Din caruselul de amintiri si ganduri unul se desprindea si se tot repeta incapatanat: ”Cand am crescut asa mare? Cand au trecut anii si nu mai sunt copil? Ce fericita o sa fie mami... fac chestii de oameni mari!”. Copilul din mine se bucura pentru adultul eu! S-a descurcat bine si a crescut frumos, asa ca e fericit!
Am scris mult si cafeaua mi se raceste! Ma intorc la azi-ul meu! Am inteles ca limitele nu exista! Inainte spuneam: ”Cerul e limita”. Intr-o zi cineva mi-a intors-o rapid: ”Cerul nu e limita!”. Si nu e! Au avut grija sa mi-o demonstreze oamenii! Gandul mi se agata de un alt lucru si nu ma pot opri! Ca doar e despre limite... In birou, cu sefii. Bla, bla, bla... Si ma trezesc spunand: ”Am venit aici cu un obiectiv, dar voi m-ati facut sa-mi depasesc orice limita mi-as fi putut imagina!”. Si-n momentul ala realizez fricile mele si cum lasandu-ma purtata de viata cu munca, incapatanare si sarguinta am reusit sa fiu omul de azi. Bun si rau! Rau si bun! Dar linistit cu mine!
Acum, cand imi schimb cele doua-trei incaltari surand melancolic copilului cu baschetii rupti din magazin, caci stiu ca fara el nu as fi ajuns aici azi si nu as sti sa ma bucur de putinul asta.
Acum, nu-mi mai e frica de Bucuresti si nu mai sunt pierduta-n el... Bucurestiul m-a cuprins!
Visurile sunt realitate daca crezi, muncesti si nu te pierzi pe drum!
Mai am doua-trei visuri in tolba pentru urmatorii 30-40 de ani si sufletul meu stie ca vor fi realitate, desi acum nu are nicio resursa!
Ganduri de sambata, la o cafea cu mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu