Cum e sa mori. Și despre viața de dupa

Am murit de câteva ori in viața asta. De fiecare dată altfel, dar cu aceeași intensitate. Finalul a venit de fiecare dată ca orice alt final: imprevizibil, tacit și dur! Lovitură primită brusc, deși uneori așteptată. Violența sfârșitului a durut de fiecare dată și a fost primită cu  neașteptare, fără răsuflare sau timp de reacție. Dar în același timp cu... ușurare.
Ce rămâne după ce mori? Infinit nesfârșit! Speranța că vei reînvia și deșertăciunea neputință că nu vei mai reuși.
Cum e viața după ce mori? Are două aspecte: unul al celor care rămân după ce tu mori și unul al tău, mortului din viața lor.
După fiecare final, despărțire, plecare, mi se întâmpla să-mi alunec ochii către locul în care obișnuia să stea, să-și ducă bucuriile și tristețile omul care plecase. Uneori, cu melancolie desfășuram în minte tabieturile respectivului. Așa și voi! Fie că treceți în minte persoana mea anostă, fie că râdeți pe seama posturilor mele, ale glumelor mele răsuflate, ideilor nu prea inspirate, gândurilor mele mai mult sau mai puțin intime... Am existat și, într-un fel, mai exist în memoria voastră. Poate vă îndreptați privirea către locul meu, dar viața își urmează cursul. Cu sau fără mine! Locul meu e acum al altuia, care poate face glume la fel de inspirate sau mai putin inspirate.
Sau poate nu vă gândiți deloc! Cert e că viața voastră se scurge lent și sigur către același sfârșit ca și al meu. Mai devreme sau mai târziu. Căci nimic în viață nu e mai cert decât asta: moartea!
Eu - mortul - nu sunt mai departe de voi! Și pentru mine lucrurile merg mai departe, într-un sens paralel cu lumea voastră. Uneori, cu melancolie observându-va realitatea care vi se scurge fără mine, cu melancolie la zilele în care făceam parte din aceeași realitate. Alteori, cu furie. Alteori, cu tristețe pentru felul în care cutitul a fost infipt și... răsucit.
Ce e moartea? Orice sfârșit... pană la cel suprem. De fiecare dată când pui capăt unei relații, sufletul tău moare puțin. El reînvie la speranța unui nou început, cu avânt, cu sete, cu speranță. Însă ceea ce nu știi e că nu mai ești același TU. Ești un alt TU! Unul schimbat de moartea dinainte, de sfârșitul ce a lăsat urme în suflet și transformarea incandescentă ce a avut loc odată cu renașterea speranței la o nouă viață, o nouă șansă să reușești, să fii mai bun, mai corect, mai simplu, mai sincer, mai TU.
Nu e rău să mori în viața asta! Mai bine să mori si să renaști decât să trăiești în agonia întunericului! Moartea poate fi șansa la o nouă viață... Tot ce trebuie să faci e să ai curajul unui nou început, să pornești motoarele sufletului la intensitate maximă, cu speranță.
Nu e greșit să mori! Greșit e să nu vrei să trăiești. Moartea face parte din viață...