Singuratatea e o stare, nu un fapt!

Singuratatea e o stare, nu neaparat un fapt! Singuratatea e despre ce simti, despre cum te simti, nu despre materie si fizic. Poti sa te inconjori de zgomot si multimi si tot nu o poti stinge. Te poti ascunde, dar tot te ajunge.
Singuratatea nu e despre a reusi sa maschezi, ci despre tine, despre asumare si recunoastere. Personal, imi pare cel mai profund mod de a simti si de a recunoaste ce simti. Linistea nu o poti gasi decat in singuratate. Insa singuratatea poate transforma linistea in sufocare, un sentiment inabusitor care te cuprinde ca un fum, te invaluie si te sufoca pe interior.
Singuratatea mi-a fost partener de drum intreaga viata, inca din copilarie, insa constientizata abia tarziu, in urma cu cativa ani. Initial, sentimentul ala m-a paralizat de frica si nestiinta. In copilarie, sufletul meu ghicea cumva intunecimea sentimentului, dar se consola cu gandul la fiinta care ma parasise, care-mi ghida insa pasii dintr-o alta lume, dincolo de metafizic.
Apoi, a venit vremea cand, inchisa intre patru pereti, singuratatea a devenit mai evidenta ca niciodata. Paralizata, am clacat si am fugit. Am inceput sa ma ascund in lume, in agitatie.
Intr-o seara, in clubul plin ochi de oameni, sufletul meu a inteles. Muzica urla, oamenii dansau, paharele se goleau, iar singuratatea era parca mai la ea acasa ca oriunde. Ochii mi s-au oprit in ochii prietenei mele si atunci am inteles sufletul la fel de chinuit de singuratate ca si al meu. Ochii mi-au luat-o la alergat de la om la om, la toti cei din club, si atunci, acolo, singuratatea a devenit mai palpabila ca niciodata. Atunci, am inteles pentru prima data ca cu cat e galagia mai mare, cu atat e mai pregnant sentimentul de singuratate.
Cautarile au continuat si fuga de singuratate mai apriga ca niciodata. Am obosit curand insa si atunci mi-am asezat sufletul obosit si am decis sa pun ”STOP” maratonului. In drumul meu, am intalnit si omul/oamenii potriviti care, incet-incet, mi-au dat curajul de a ma aseza la masa cu singuratatea mea si a ne duce lupta. 1 la 1! Putin cate putin, cu pasi mici si timizi am inceput negocierile cu singuratate mea. Am provocat-o si am infruntat-o. Am invatat sa traiesc cu ea si sa ma bucur de ea. E adevarat ca am inceput sa castig si liniste in suflet.
Uneori, o simt ca un animal de prada care-si ascute coltii si si-i iteste, din intuneric, catre sufletul meu ce pare vulnerabil. Cativa ani buni am trait cu frica revenirii, iar viata m-a simtit pregatita si m-a aruncat din nou in valuri pentru a-mi arata ce am invatat. Am primit lucrurile asa cum au venit, le-am trait din plin si m-am bucurat ca un copil de singuratatea mea care nu mai era chiar singura. M-am bucurat de mine, de prieteni, de viata, de lectie si totusi...
Alergand dintr-un colt in altul, in agitatia innebunitoare a Bucurestiului, strecurandu-ma printre tumultul infernal si oamenii teleghidati, m-am simtit singura in bucuria mea. Singuratatea lor m-a invadat, deghizata sub masti neasumate si tematoare.
- Azi m-am simtit singura, i-am spus in linistea noptii, cu gandurile plecate si sufletul tremurand de emotie. Nu de teama! De emotie!
- Cum asa? De ce?, m-a intrebat strangandu-ma la piept.
- Nu stiu, pur si simplu! Asa, tot zgomotul din jur, in ziua asta atat de agitata, alergand mereu. Singura! Uneori simt ca nu mai apartin lumii asteia...
Tacere, liniste... si gandul imi zboara catre mine, omul care traieste plin, rotund, asumat. Care danseaza si rade pe strada, dar care si plange. Fara a tine seama de nimeni si nimic! Fara sa-i pese de faptul ca e privit ca un nebun atunci cand muzica ii urla in casti si danseaza cu tot sufletul pe strazile prafuite. Care nu-si inghite lacrimile si le da drumul acolo unde simte, chiar si pe strada, fara a se gandi ce starneste in ceilalti.
Scriu asta si-mi dau seama ca e atata bucurie in singuratatea mea! A trai singur uneori inseamna a trai pentru fericirea ta, fara constrangeri si fara temeri. Tu cu tine! Impacat, linistit!
Si asa am invatat ca cea mai buna prietena imi e chiar singuratatea si ca atunci cand ne e frica de singuratate ne e frica de fapt de noi insine. In momentul in care ne sincronizam cei care suntem cu cei care ne dorim sa fim, devenim un om fara frica de el si de ce ar putea fi el, dincolo de ceea ce vrea sa fie.
Singuratatea esti tu! Imprieteneste-te cu tine si atunci nu vei mai fi singur niciodata! Timpul trece, asa ca nu uita sa te bucuri de tine!